O analiză de risc la securitatea fizică este necesară în momentul în care institutia are un plan de pază și un proiect al sistemului tehnic de securitate care trebuie să fie avizate de poliție. Pe scurt, această evaluare determină vulnerabilitățile unei afaceri, iar riscurile pot fi diminuate după implementarea recomandărilor venite din partea evaluatorului de risc.
Există trei situații în care analiza trebuie să fie revizuită, „conform art. 4 din Instrucţiunile Ministerului Afacerilor Interne cu numărul 9 din 1 februarie 2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităţilor care fac obiectul Legii numarul 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor”. Documentul se revizuiește în una dintre următoarele situaţii:
- cel puţin o dată la trei ani, pentru corelarea cu dinamica parametrilor interni şi externi care generează şi/sau modifică riscurile la securitatea fizică a unităţii;
- în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate la unitatea respectivă;
- în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcţionale sau a obiectului de activitate al unităţii;